"În opinia mea, dacă Parchetul General are elementele prin care să se constate indubitabil că au fost comise infracțiuni în timpul mineriadelor, bineînțeles că o acțiune a Parchetului e justificată. Mineriadele au fost odioase. Când am fost întrebat de reporteri, duminică, am fost întrebat în felul următor: 'ce părere aveți despre intervenția organelor de ordine?'. Intervenția, și acum repet, în dimineața zilei de 13 iunie a fost legitimă", a spus Oprișan.
Atanasie Stănculescu, întrebat dacă se poate face dreptate după 25 de ani: "Trăim în România"
Întrebat cine este de vină pentru persoanele decedate în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990, Oprișan a răspuns: "Mineriadele, care au fost odioase".
Întrebat concret cine sunt vinovații, Oprișan a punctat că "asta trebuie să stabilească procurorii Parchetului General".
Pe de altă parte, întrebat dacă PSD și Ion Iliescu ar trebui să își ceară scuze pentru mineriade, președintele PSD Vrancea a răspuns:
"PSD poate, din acest punct de vedere. Eu cred că și Ion Iliescu, dar contextul istoric spune altceva: spune că Parchetul General și justiția din România sunt singurele organisme care pot proba vinovăția unor persoane în timpul mineriadelor din 13 - 15 iunie".
Dosarul Mineriadei. Ion Iliescu, pus sub învinuire pentru infracţiuni împotriva umanităţii
Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost pus sub învinuire în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Univeristăţii, urmată de moartea a patru persoane şi rănirea altor trei, potrivit agerpres.ro. Iliescu s-a prezentat la Parchetul General în această dimineaţă, pentru a afla acuzaţiile care i se aduc. Acesta are calitatea de suspect. La scurt timp după acesta a ajuns şi Virgil Măgureanu, fostul director al SRI. Decizia de redeschidere a dosarului a fost luată de procurorii militari.