"Important este că există o formă structurală legală, subliniez legală, după atâta timp şi după şedinţele acelea interplanetare. Faptul că există o formă legală a consiliului, faptul că au fost reluate toate hotârările care şi-au arătat deja efectele de-a lungul timpului, din martie până în prezent, înseamnă că oamenii privesc cu seriozitate la ce-i de făcut", a declarat primarul general, joi, după stabilirea noii majorităţi PSD, PC şi PP-DD din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Primarul a mai arătat că, în condiţiile în care s-a obţinut o majoritate simplă în CGMB (jumătate plus unul dintre consilieri), pentru proiectele care au nevoie de aprobarea a două treimi dintre consilierii generali vor fi necesare discuţii.
"Dacă se reaşează (CGMB - n.r.) şi sper că s-a reaşezat putem merge înainte cu proiectele care oricum trebuie luate din nou în discuţie şi revotate. Cele care au nevoie de majoritate cu două treimi trebuie reluate şi trebuie discutate cu ceilalţi", a mai spus Oprescu, potrivit mediafax.ro.