Opoziția a cerut înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind anularea alegerilor și scoaterea din cursă a lui Călin Georgescu

AUR si POT susțin că algerile au fost anulate pentru că ar fi câștigat Călin Georgescu/Foto: Inquam Photos
Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act, luni, de solicitarea oficială formulată de grupurile parlamentare AUR și POT, care vizează înființarea unei comisii de anchetă parlamentară. Scopul acestei comisii este investigarea circumstanțelor și identificarea responsabilităților legate de anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Potrivit inițiatorilor, dacă alegerile prezidențiale nu ar fi fost anulate, fără explicații foarte convingătoare, candidatul suveranist Călin Georgescu ar fi câștigat. De aceea partidele din opoziție acuză faptul că anularea scrutinului ar fi fost realizată în mod abuziv, fără o justificare transparentă, afectând grav încrederea în procesul democratic și în instituțiile statului.
În sprijinul acestei ipoteze sunt invocate inclusiv solicitări venite din străinătate, așa cum este raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite, care critică modul netransparent în care au fost anulate alegerile, fără a fi prezentate date concrete.
Din acest motiv, opoziția susține că este necesară o anchetă parlamentară pentru a clarifica rolul jucat de instituții precum Curtea Constituțională, Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciile de Informații și alte structuri implicate, inclusiv guvernul.
În urma dezbaterilor tensionate din plen, marcate de dispute aprinse între reprezentanții puterii și opoziției, s-a decis ca propunerea privind înființarea comisiei să fie supusă votului miercuri, 10 septembrie.
Citește și:
- 16:56 - Dragoș Pîslaru, despre legea salarizării: „Materialul apărut pe surse nu este un document oficial"
- 15:48 - Nicușor Dan, reacție după drona rusească căzută la Galați: „Instituțiile au acționat corect și coordonat. Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei"
- 15:47 - Rareș Bogdan, întâlnire cu Papa Leon al XIV-lea -FOTO
- 13:37 - Un reputat analist economic desființează planul lui Bolojan pentru acoperirea deficitului: ”E ca și cum ai vinde o mașină pentru o excursie”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














