Întrebată dacă Legea salarizării unitare nu va crea o diferență mare de salarizare între sistemul de stat și cel privat, ministrul Muncii a precizat că ideea nu este "să-i abandonăm pe cei din mediul privat", ci, dimpotrivă, mediul privat să fie forțat cumva să crească la rândul său veniturile angajaților.
"În general, la stat sunt persoane cu studii superioare în proporție de 98%. Este logic că măcar din acest punct de vedere ar trebui să fie sistemul de salarizare mai mare. Dar ideea nu este să-i abandonăm pe cei din mediul privat, care să rămână cu niște salarii foarte mici. Dimpotrivă, forțăm cumva mediul privat ca și ei să crească la rândul lor veniturile angajaților și pentru asta facem tot felul de formule de ajutor al oamenilor de afaceri (...) Când vom schimba sistemul fiscal de anul viitor o să vedeți că netul la angajatul din privat crește cu 17%, chiar dacă angajatorul nu mai pune niciun leu față de cât are acum în plată. Deci, să nu creadă cineva că am abandonat mediul privat, ne-am concentrat doar pe sistemul bugetar și i-am lăsat pe cei care lucrează la privat să moară de foame sau să fie sclavii cuiva", a subliniat Olguța Vasilescu.
Pe de altă parte, aceasta a precizat că vestea proastă pentru angajatori este aceea că nu o să se mai poată lucra la negru, în cadrul Inspecției Muncii urmând să fie creată o divizie specială în acest sens.
"Vestea proastă pentru angajatori nu este aceea că trebuie să crească salariile sau că nu vor avea parte de deducerile fiscale și de facilitățile fiscale la care se așteaptă. Vestea proastă este că nu o să se mai poată lucra la negru. Suntem în reorganizare cu Inspecția Muncii și vom crea o divizie specială pentru munca la negru. De acolo se pierd foarte mulți bani de la stat, dar mai grav decât orice este că acei oameni sunt nenorociți pe viață, pentru că ei, neplătindu-li-se asigurările medicale, nu pot să beneficieze de servici medicale, contribuțiile la pensii, nu pot să-și ia pensia când vor iesi la pensie...nu pot să meargă în șomaj să-și ia indemnizație de șomaj. Aici vom fi fără milă", a precizat ministrul Muncii.