Acum mai bine de un an am luat hotararea de a nu mai scrie editoriale. Sau, mai bine-zis, de a nu mai publica texte decat adunate sub forma de carte. Motivul, principal, a fost acela ca scena net-ului romanesc aduna prea multa prostie, incultura si mai ales, ura. Pe vremea cand eu am inceput gazetaria, nu oricine putea sa publice un text, cu atat mai greu un editorial. Astazi, oricine poate face asta si, mai groaznic, pricine poate, la adapostul anonimatului sa emita comentarii si judecati. Ori, in aceste conditii am renuntat. De a lungul timpului, in cei 25 de ani de scris articole, recenzii, eseuri, poeme am avut sansa ca asupra lor sa se pronunte, in scris oameni de seama ai Marii culturi romanesti, de la Mircea Zaciu, Mircea Ivanescu, Adrian Marino, Alexandru Vlad, Ion Muresan, sau mai recent Eugen Simion, Gabriela Adamesteanu si altii, carora le multumesc pentru aprecieri. Ori acestea existand deja, m am gandit ca ar fi pierdere de timp sa caut sa aflu parerea unor domni/doamne/domnisoare care de obicei nu fac altceva, pe toate retelele de socializare, decat sa reverse uriase valuri de invidie si ura. In fond, eu sunt un asocial, trebuie sa recunosc, asa ca ultimul gand al meu ar fi sa ...socializez. Deci, nu voi mai scrie, asa cum nici nu citesc nimic din ceea ce se intampla in mediul/presa virtuala.
Totusi, iata, datorita imensului val de comentarii pe care le a starnit emisiunea mea, "Realitatea romaneasca", cu dl. Traian Basescu ma obliga sa spun cateva lucruri:
1.
Nu sunt un "profesionist" tv. Dar am considerat ca este, in societatea noastra, complet lipsita de dezbatere publica, nevoie de o emisiune de genul "realitatii romanesti"
Romania reala este chiar biografia noastra. Minciuna, tristete, disperare, bucurie, dezamagire... Oameni care mint, politicieni care manipuleaza; scriitori, minti luminate, cetateni cinstiti, nume celebre care se ascund in anonimitate; tineri si varstnici, personalitati si personaje, institutii credibile sau compromise, o nebuloasa prinsa in valtoarea vietii: imaginea unei realitati romanesti care are, prin ea insasi, ceva de spus...
Cum bine ati putut vedea, in toate aceste sase luni de cand emisiunea exista la Realitatea Tv, spiritul ei este chiar dialogul civilizat, cu oameni care reprezinta ceva in cultura noastra si care au, intr adevar ceva de spus.
2.
Emisiunea cu dl. Traian Basescu a fost, cumva, in alta grila, eminamente politica, dar am dorit sa se desfasoare in acelasi ton. Am considerat ca unui fost presedinte al Romaniei i se pot pune intrebari, oricat de incomode ar fi ele. Amanuntele invitatiei lansate dlui Basescu le am explicat, si din cate am aflat au aparut deja in presa de pe net, asa ca nu mai insist. Cu mentiunea ca invitatiile au fost lansate unor jurnalisti deloc agresivi. Au fost invitati, deasemenea, dnii Ion M.Ionita, Bogdan Chiriac, Dan Tapalaga, care din motive care au tinut de programul Domniilor lor nu au putut onora invitatia. Promo-ul care s a difuzat inca incepand cu dimineata zilei de vineri sta marturie ca ORICINE, chiar si dl. Traian Basescu, (admitand ca eu i as fi ascuns lista invitatilor), i ar fi putut afla.
3. Inca dinainte ca dl. Traian Basescu sa castige alegerile prezidentiale impotriva lui Adrian Nastase am atentionat ca eventuala alegere a acestuia ar insemna dezastrul Romaniei.De atunci, timp de zece ani am scris impotriva a tot ce a insemnat Traian Basescu si regimul D-sale. Ziarele unde am scris, (Ziua, Ziua de Cluj), editorialele adunate in volumul "Cum a murit Romania, cum am murit eu" aparuta la editura "Eikon" stau marturie in acest sens.
4.Asa cum oricand pot confirma dnii Costi Rogozanu, Florin Poenaru, Iulian Leca, Bogdan Chirieac, Mircea Cosea, Rares Bogdan, Ion M.Ionita, si Cozmin Gusa, in discutiile cu ei mi am afirmat intentia de a face o analiza, fara rautate, fara ura, a ceeace a insemnat "regimul" Traian Basescu. Aveam ca punct de plecare cartea "Epoca Traian Basescu", volum coordonat de Costi Rogozanu si Florin Poenaru, care aduna contributiile unor intelectuali publici de prima mana. Emisiunea era, deci, pregatita cand dl. Basescu s a hotarat sa vina...
5. Remarc, fara nici o rautate, ca in cei zece ani de mandat dl. Traian Basescu a uitat cum e sa participi la o emisiune tv in care moderatorul si invitatii nu te saruta in fund, dsa fiind chemat, in aceste doua mandate, numai de "intrebatori" comozi. Altfel nu mi explic de ce a considerat intrebarile celor din platou ca menite sa l linseze. Intrebarile dlui Rares Bogdan, (un jurnalist cu o bogata cultura si cu un extraordinar talent), perfect justificate, desi incriminatoate, alaturi de ale celorlalti invitati ar fi meritat in loc de jigniri raspunsuri clare. Deasemenea, temele propuse de dl Gusa erau mai mult decat generoase, si cu siguranta ca, daca dl Basescu nu s ar fi limitat la atacuri joase, ar fi gasit in spatiul propus sa vorbeasca si despre partile pozitive ale mandatelor sale.
6. Cred cu tarie ca dl. Basescu a hotarat (inainte cu doar o ora si jumatate de ora inceperii emisiunii!) sa fie prezent Vineri la Realitatea tv, doar pentru a si putea promova discursul pro Elena Udrea si impotriva justitiei. A hotarat sa atace la persoana (lucru pe care nici unul din invitati si nici moderatorul nu l au facut!) si sa impiedice astfel punerea sub lupa a esecului dsale ca presedinte. Acesta a fost pretul pe care dsa si l a asumat. Trist.
7.
Am inteles ca multi "comentatori" cred ca rolul unui moderator este sa nu aiba pareri proprii. Nu pot fi de acord. In cazul emisiunii cu pricina n am raspuns atacurilor la persoana ale dlui Basescu si am considerat de bun simt sa fiu onest, exprimand ceeace am spus in toti acesti zece ani in care dsa a fost, din nefericire, presedintele tarii:anume, ca l am detestat ca presedinte. Cred ca orice om are dreptul la propria opinie.
Al dvs
Octavian Hoandra