Se precizează în rechizitoriu, că Vlasov a depus o muncă asiduă pentru a exercitat influența asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, printre care și Alina Gorghiu:
”După finalizarea proiectului de act normativ inculpatul Mihail Vlasov a depus o muncă asiduă pentru influenţarea unor parlamentari din toată sfera politică în vederea semnării şi susţinerii respectivei iniţi legislative.
În special, influenţa s-a exercitat asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (Florin Iordache, Alina Gorghiu şi Aurel Vainer) ori prin intermediul unor membri ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României ori camerelor teritoriale (Andras Edler). De asemenea, inc. Mihail Vlasov a iniţiat o campanie pentru obţinerea sprijinului politic în vederea adoptării proiectului normativ privind registratorul comercial”, se arată în rechizitoriu.
Potrivit aceluiași document, Alina Gorghiu a fost audiată în acest dosar pe 17 februarie 2015, ca martor:
”La data de 17.02.2015, martora Gorghiu Alina-Ştefania, deputat în Parlamentul României şi arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional a declarat, că, la începutul anului 2013, a fost contactată de către deputatul Florin Iordache care i-a solicitat să semneze propunerea legislativă privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în Registrul Comerţului. Martora declară că nu şi-a pus problema cine a redactat acest proiect de lege, însă arată că acesta era un proiect asumat de formaţiunea politică din care face parte. Alina Gorghiu arată că nu a purtat discuţii cu deputatul Mircea Grosaru asupra acestei iniţiative legislative, însă s-a întâlnit cu acesta la Curtea de Arbitraj şi a presupus că a fost numit arbitru”
Iată secvențele în care apare și numele lui Ponta, în care Vlasov preciezează că premierul i-ar fi promis că Registrul Comerțului va trece în subordinea sa, la Camera de Comerț. Pe de altă parte, apare și numele lui Tăriceanu în rechizitoriu. Vlasov mai precizează că prietenii săi din același spectru politic i-au promis pentru a treia oară că Registrul va trece în subordinea sa:”O dată, Alianţa DA, după aia din PNL, prin TĂRICEANU şi acum prin PONTA”, se arată în document:
Astfel, la data de 27.12.2012, ora 14:07:42, inc. Mihail Vlasov îi comunică martorei Brânduşa Ştefănescu faptul că are sprijinul politic din partea unor funcţionari guvernamentali(vol. 4, filele 46-52):
„ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Eu nu vreau să-i facem ei complicaţii. Înţelegi?!
VLASOV MIHAIL: Da’ nu... ea nu face nimic, mă, dacă nu-i spune premierul. Tu crezi că ea face? Ai găsit-o pe MONA să facă ceva fără să fie... ă... Nu, spune premierul.
ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Păi, da, da’ ca să-i spună premierul. Premierul din proprie iniţiativă nu-i spune că... să nu mă provoci, te rog frumos.
VLASOV MIHAIL: Păi nu, premierul îi spune pentru că mi-a promis mie şi pentru că eu insist să-i spună.
ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Da, da, da.
VLASOV MIHAIL: Păi, da.
ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Tu eşti un băiat prea deştept ca să crezi în prostii. Ce ţi-a promis!? Hai! Promets e noble!
VLASOV MIHAIL: Păi, cum adică ce mi-a promis? Că-mi dă Registru’.
ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Păi, aia e. A promite este nobil, a te ţine de cuvânt este...
VLASOV MIHAIL: Ei! Adevărat.
ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Atunci ce să discutăm?!
VLASOV MIHAIL: Dar... Nu, nu...
ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Eu sunt mai bătrână decât tine şi de aia am altă înţelegere.
VLASOV MIHAIL: Dragă, eu sunt la... la a treia promisiune făcută de prieteni din acelaşi spectru politic.
ŞTEFĂNESCU BRÂNDUŞA : Atunci ştii ce înseamnă! Atunci ştii ce înseamnă. A treia promisiune. E clar.
VLASOV MIHAIL: O dată, Alianţa DA, după aia din PNL, prin TĂRICEANU şi acum prin PONTA.
În schimb, potrivit altor interceptări, Vlasov ar fi și avut o întâșnire cu Victor Ponta și ”Mona”, care ar putea fi chiar Mona Pivniceru, fost ministru de Justiție și actual judecător CCR:
VASILE BAR : Da! VLASOV MIHAIL: Am, am primit undă verde să încep, să fac tot ce cred de cuviinţă, spre a capacita energii, oameni şi tot absolut, ca să luăm Registrul. Chiar de la omul numărul unu! De la VICTOR. VASILE BAR: Da? VLASOV MIHAIL: Da! VASILE BAR: Foarte bine! VLASOV MIHAIL: Am fost, am fost cu MONA la el. VASILE BAR: Îhî! VLASOV MIHAIL: Şi MONA i-a zis că a apărut nu ştiu ce în ziar... VASILE BAR: Îhî! VLASOV MIHAIL: Despre faptul că trebuie să-mi dea mie Registrul. A zis că a apărut undeva într-un ziar ceva. VASILE BAR: Da, da, da! VLASOV MIHAIL: Eu nu ştiu, dar a zis ea. VASILE BAR: M-a sunat şi pe mine o ziaristă ieri, de la, de la, când veneam spre casă, din BISTRIŢA: ,,E adevărat că vreţi să luaţi Registrul?”, mă sună. VLASOV MIHAIL: Mai stăm! VASILE BAR: Măi, deocamdată nimic! VLASOV MIHAIL: Şi a zis c-a apărut şi că ea trebuie să-i spună lui că: ,, Ea este prietenă cu mine de treizeci de ani şi că ea ştie, că asta-i lupta mea şi că ea nu poate să se opună la chestia asta.” Înţelegi? VASILE BAR: Îhî! VLASOV MIHAIL: Şi el a zis că: ,,Nici eu...şi eu sunt pentru. Aşa că domnul preşedinte ştiţi dumneavoastră, ştiţi de data trecută când am obţinut trei sute cinzeci şi opt de voturi.” C-am obţinut şi cu aprobarea, el şi cu... VASILE BAR: Da, da, da! VLASOV MIHAIL: Pentru campania lor şi aşa mai depa... Ştii? Înţeleg ce spun! VASILE BAR: Da, da, da, da! VLASOV MIHAIL: Da! Şi a zis: ,,Dumneavoastră ştiţi ce aveţi de făcut. Începeţi demersurile pentru ca să capacitaţi lumea.” VASILE BAR: Îhî! VLASOV MIHAIL: ,, Eu sunt pentru ca să...”Ştii? VASILE BAR: Da! Da! Da! VLASOV MIHAIL: Adică avem undă verde, asta vreau să-ţi zic. VASILE BAR: Îhî!