Extinderea Registrului Electoral pentru românii din diaspora face parte dintr-un contract-cadrul multianual, care se întinde pe patru ani şi care prevede, de asemenea, mentenanţa şi modernizarea Registrului Electoral, valoarea estimativă a proiectului publicat, miercuri, de AEP fiind de 8,4 milioane de euro, cu TVA inclusă.
"Este vorba despre achiziţia unui contract-cadru multianual care se întinde pe patru ani. Conţine un număr de cinci contracte subsecvente, care sunt fiecare bugetate, începând cu anul acesta. Noi am reuşit să prindem în buget, anul acesta, o sumă de aproape două milioane de euro, TVA inclusă, urmând de văzut dacă Guvernul va aloca în anii următori fondurile necesare pentru celelalte contracte subsecvente", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ.
"Ne dorim ca, în baza modificărilor legislative operate recent, care prevăd că, dacă un numar de cetăţeni români - 100 de cetăţeni limita stabilită pentru alegerea Parlamentului - doresc să li se înfiinţeze o secţie de votare, aceştia pot completa o cerere, urmând ca, în baza cererilor făcute de ei, să se întocmească o listă permanentă, aşa cum există şi în secţiile de votare din România", a afirmat Marian Muhuleţ.
El a spus că, la alegerile anterioare, pentru românii din diaspora se întocmeau doar liste suplimentare, astfel că cetăţenii români care voiau să voteze mergeau în secţiile de votare din ţările în care îşi aveau reşedinţa sau domiciliul şi erau trecuţi pe listă de către preşedintele secţiei de votare.
Ca urmare a extinderii Registrului Electoral şi pentru diaspora, românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate vor putea să înainteze către AEP cereri, urmând ca aceştia să poată vota la secţiile care se vor înfiinţa, în apropierea adresei pe care au comunicat-o AEP.
Cei care aleg, însă, să nu dea date despre locul în care doresc şă-şi exercite dreptul de vot, vor vota în continuare pe listele suplimentare, la misiunile diplomatice ale României din străinătate.
"Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot formula astfel de cereri şi pot vota la secţiile de votare care se vor înfiinţa, iar cei care nu formulează o cerere şi aleg să nu furnizeze date despre locaţia în care doresc să-şi exercite dreptul de vot vor vota în continuare pe listele suplimentare, la misiunile diplomatice ale României din străinătate", a mai spus Marian Muhuleţ.
Purtătorul de cuvânt al AEP a adăugat că, prin modificările care vor fi aduse Registrului Electoral, AEP vrea ca "efortul administrativ depus de fiecare cetăţean să fie unul cât mai mic, în sensul în care, dacă este cu putinţă, totul să se desfăşoare online, iar cererile să poată să fie procesate, de asemenea, cu operativitate".
Autoritatea Electorală Permanentă va centraliza datele, înregistrate în Registrul Electoral, iar pe baza centralizării acestora, va transmite către Ministerul Afacerilor Externe o listă cu oraşele în care trebuie înfiinţate secţii de votare.
"Ministerul Afacerilor Externe este instituţia statului român care face diligenţele către autorităţile din celelalte state şi va discuta cu oficialii din ţările respective, urmând să identifice spaţii pentru a înfiinţa secţii de votare în localităţile pe care noi le vom indica", a precizat Marian Muhuleţ.
Potrivit anunţului publicat, miercuri, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), contractul scos la licitaţie, în valoare de 8,4 milione de euro, cu TVA inclusă, prevede extinderea Registrului Electoral pentru românii din diaspora, mentenanţa şi suportul tehnic al Registrului Electoral existent folosit în prezent de alegătorii din ţară, precum şi asigurarea unor noi funcţionalităţi.