Acum 77 de ani s-a produs cea mai mare catastrofa din perioada Romaniei moderne. Floarea armatei romane a fost spulberata in numai cateva zile de catre cel mai mare si mai puternic inamic cu care ne-am confruntat vreodata, iar parcursul Romaniei a fost prestabilit atunci pentru urmatorii 47 de ani: ocupatie straina si apoi trimiterea intregii natiuni in prizonierat, in lagarul socialist.
In fasia ingusta de teren dintre cotul Donului si Volga, in jurul Stalingradului, s-a consumat in mai putin de 80 de ore drama a aproape 150.000 de romani, de fapt a intregii tari: de la 19 noiembrie 1942, ora 7,30, atunci cand sovieticii au declansat operatiunea Uranus, trimitand asupra Armatei a 3-a romane trei armate (a 5-a de tancuri, a 21-a si a 65-a) si pana in seara zilei de 22 noiembrie 1942, cand s-au lichidat ultimele pungi de rezistenta ale Armatei a 4-a romane, noi am pierdut aproximativ 150.000 oameni (istoricul Stephen Wash indica peste 158.000 in lucrarea "Stalingrad 1942-1943: The Infernal Cauldron", iar germanul Karl-Heinz Frieser indica 140.000, dintre care jumatate disparuti si prizonieri, in lucrarea "German Conduct of the War after Stalingrad". The Eastern Front, 1943-1944: The War in the East and on the Neighboring Fronts).
Motivele dezastrului de la cotul Donului din frigurosul noiembrie 1942 sunt arhicunoscute: de la participarea la un razboi care, dincolo de Nistru, nu mai era al nostru, pentru sprijinirea unei Germanii care se afla in razboi cu aliatii nostri naturali (Marea Britanie si Franta, atunci ocupata), un razboi pe care il duceam impotriva unei tari de 10 ori mai mare decat Romania, in teritoriul inamic, intr-o clima ostila, pana la insuficienta sau precara echipare a trupelor cu armament modern si pana la incredibilele erori tactice ale conducatorilor militari, precum rasfirarea catorva zeci de mii de oameni pe fronturi de sute de kilometri, cu linii de aprovizionare prea lungi si ineficiente.
Citește continuarea pe www.ziare.com
