În februarie anul acesta, Bogdan Olteanu a fost interceptat în timp ce discuta cu Ion Ifteni, unul dintre apropiaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Cei doi au vorbit despre momentul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, în contextul începerii unei anchete DNA.
Ion Ifteni: „Spune că un milion a fost pentru numirea lui Liviu Mihaiu şi un milion pentru nu ştiu ce făceau ei atunci. (...) Şi m-a pus pe mine să te întreb şi te-am întrebat eu după aia, dacă totul e ok. Tu ai zis că e ok şi aşa a fost”.
Bogdan Olteanu: „El n-avea, măi, probleme că... de bani cu mine, noi aveam alte promisiuni. El mi-a făcut promisiuni că mă ajută cu firma aia a lui de sondaje, îmi face nişte sondaje, îmi spune nişte date. Alea au fost lucrurile. Altele n-am avut”.
Cei doi au discutat şi despre prescripţia faptelor.
Bogdan Olteanu: „Băi, sunt opt ani din 2008”.
Ion Ifteni: „Da, da, da, da”.
Bogdan Olteanu: „Tot ce înseamnă infracţiuni până în 10 ani pedeapsă... se prescriu în opt ani. (...) Că n-a dat nimeni în cap la oameni sau ceva să fie pedepse d-alea mari sau ceva...”.