Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Marius Ungureanu, a declarat, luni, pentru News.ro, că moartea fostului edil din Lunca Mureşului, Ioan Rusu, a fost violentă şi a fost cauzată de mai multe lovituri de cuţit aplicate în zona superioară a corpului, în abdomen, torace şi gât.
Ungureanu a spus că procurorii fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de omor şi au audiat deja mai multe persoane în acest caz.
”Este o moarte violentă care a survenit în urma mai multor lovituri de cuţit, în zona superioară a corpului, în abdomen, torace şi în gât”, a spus Ungureanu.
Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, a transmis un mesaj public în care a afirmat că ”PSD Alba a aflat cu durere şi tristeţe” de sfârşitul tragic al lui Ioan Rusu.
”Suntem şocaţi şi nu putem înţelege cum un om bun, un om corect şi care se opunea mereu violenţei, chiar şi verbale, şi-a găsit sfârşitul într-un mod atât de tragic. Ioan Rusu a fost colegul nostru şi un om de bază pentru PSD în Lunca Mureşului dar, mai înainte de toate, a fost un om dedicat comunităţi sale”, se arată în mesajul liderului PSD Alba.
Fostul primar PSD al comunei Lunca Mureşului din judeţul Alba a fost descoperit mort, duminică dimineaţă, în jurul orei 5.00, pe o stradă din localitate, lângă maşina sa, el avânt mai multe tăieturi în zona gâtului.
Potrivit unor surse judiciare, Ioan Rusu ar fi plecat sâmbătă de acasă cu intenţia de a duce nişte bani unui cunoscut. Fostul edil, însă, nu s-ar mai fi întâlnit cu persoana respectivă, iar soţia sa ar fi anunţat Poliţia deoarece nu s-a mai întors acasă.
Ioan Rusu a fost primar în Lunca Mureşului timp de mai multe mandate, până în acest 2016, când a pierdut alegerile, el fiind unul dintre liderii organizaţiei locale a PSD.
Sursa: digi24.ro