Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri seară, în şedinţa Biroului Naţional al partidului, că demisionează din funcţie, după ce conducerea USR a decis, prin vot, să se poziţioneze împotriva revizuirii Constituţiei pentru redefiniriea familiei.
După vot, Nicuşor Dan a părăsit şedinţa, spunând că demisionează, au declarat, pentru News.ro, surse din partid.
"S-a votat pentru poziţionarea USR împotriva revizuiriii Constituţiei în privinţa familiei. În momentul acela, Nicuşor Dan s-a ridicat şi a spus că demisionează", a declarat un membru al Biroului Naţional al USR, care a precizat că un anunţ oficial este aşteptat joi.
Aceeaşi sursă a mai relatat că toţi membrii Biroului Naţional al USR au fost foarte surprinşi şi că unii dintre ei l-au rugat insistent să nu plece. În ceea ce priveşte votul, 11 din cele 21 de voturi exprimate fiind pentru o poziţie fermă împotriva redefinirii familiei, conform aceleiaşi surse, nu a fost un vot predictibil, înregistrându-se şi 8 voturi "împotrivă" şi două abţineri.
Ulterior, liderul USR a postat un text foarte scurt pe Facebook, spunând doar că Biroul Naţional a luat o "decizie", aceasta fiind "singura ştire".
"Biroul Național al USR a luat o decizie. E singura știre pentru azi. Până pe 11 iunie mult succes candidaților USR din Târgu Jiu, Bușteni, Lupeni, Craiova, Roman, Almaș și Covăsânț din județul Arad", a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.