Tribunalul Constanţa a respins, luni, cererea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu de eliberare condiţionată din penitenciar, în dosarul "Centrul Militar Zonal", în care a fost condamnat la cinci ani de detenţie, transmite Agerpres.
Decizia instanţei de judecată este definitivă. Fostul preşedinte al CJ Constanţa execută, din 29 iunie 2016, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită după ce Curtea de Apel Constanţa l-a găsit vinovat de abuz în serviciu.
În calitate de preşedinte al CJ Constanţa, el a iniţiat două hotărâri prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat finanţarea corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 - 2013.
Nicuşor Constantinescu, aflat la Penitenciarul Poarta Albă, a mai fost condamnat printr-o sentinţă definitivă la cinci ani de închisoare, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din staţiunea Mamaia. Recent, fostul preşedinte al CJ Constanţa a cerut contopirea celor două condamnări definitive. Solicitarea se află pe rolul Tribunalului Constanţa, iar primul termen a fost stabilit pentru marţi, 19 martie.