Întrebat dacă există planuri pentru semnarea unui acord de securitate între cele două țări, premierul a declarat: „Trebuie să respectăm decizia Republicii Moldova, care se înscrie foarte clar în neutralitatea constituțională. Și partea aceasta de sprijin pe domeniul securitar, pe domeniul apărării s-a derulat până acum, se va derula și în continuare, vor fi semnate acorduri și între ministrul Apărării din România și R. Moldova, ele vor viza programe de asistență de consiliere, de instruire în comun, sprijin în ceea ce privește partea aceasta a capacităților de securitate cibernetică de a putea să facă față amenințărilor hibride.
Iată că sunt domenii de colaborare, sunt domenii în care putem să sprijinim opțiunea prin care Republica Moldova poate să-și întărească capacitatea proprie de apărare, beneficiind și de sprijinul pe care îl acordă UE partenerilor. Iar Republica Moldova este un partener al Uniunii Europene”.