Cel de-al Doilea Summit al Platformei Crimeea la nivel de șefi de stat și de guvern va avea loc în data de 23 august 2022 în format on-line.
„În profida declanșării războiului pe scară largă de către federația rusă împotriva Ucrainei, subiectul Crimeei ocupate va fi din nou adus în discuție la cel mai înalt nivel politic internațional. Există o serie întreagă de noi provocări care au apărut după 24 februarie 2022: utilizarea Crimeei ocupate de către rusia ca rampă de lansare atacului asupra regiunilor Herson și Zaporijia, ca bază pentru ocuparea târâtoare a sudului Ucrainei, ca o „zonă gri” pentru deținerea ucrainenilor, pe care ocupanții ruși i-au strămutat ilegal din teritoriile temporar necontrolate ale Ucrainei continentale”, a precizat Ambasada Ucrainei.
„Acest război al rusiei împotriva Ucrainei și împotriva întregii Europe libere a început cu ocuparea Crimeea și trebuie să se încheie cu Crimeea – eliberarea acesteea”, – a menționat Președintele Ucrainei, Volodymir Zelenski, citat într-un comunicat de presă.
În data de 23 august 2021, la Kyiv a avut loc Primul Summit Constitutiv al Platformei Crimeea, la care au participat reprezentanți ai 47 de țări străine și organizații internaționale.