„Avem începând de astăzi încă un instrument, extrem de important, în lupta cu afecțiunile oncologice. Promulgarea, de către președintele Klaus Iohannis, a Planului Național de Luptă Împotriva Cancerului – document realizat sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale – reprezintă o speranță în lupta pacienților cu boala și o promisiune împlinită pentru Guvern.
Așa cum știți, ne-am asumat că vom avea o strategie de prevenire şi combatere a cancerului în România. În continuare, vom găsi resurse și vom aloca banii necesari pentru implementarea și operaționaliza acestui Plan, astfel că România va fi, de acum, în rândul țărilor care folosesc tratamente inovatoare și care abordează această gravă problemă de sănătate publică într-un mod integrat și adaptat nevoilor fiecărui bolnav în parte.
Le mulțumesc tuturor celor care au lucrat, împreună, la elaborarea acestui document, experţilor din Ministerul Sănătăţii, reprezentanților societății civile, precum și pacienților oncologici, pentru că au venit cu propuneri, cu sugestii, astfel încât să avem acum o strategie eficientă atât de prevenție, cât și de tratament a afecțiunilor oncologice.
Sănătate și putere tuturor!”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.