"Prezenţa mea alături de cei mai importanţi investitori străini în România este reconfirmarea deschiderii pe care Guvernul României o are pentru investitorii străini. Pentru a depăşi, aşa cum spuneam, contextul dificil pe care îl traversăm avem nevoie de două elemente cheie: încrederea în economia României şi colaborarea între mediul privat şi statul român. Aici sunt două chestiuni foarte importante. Împreună relansăm şi dezvoltăm România, împreună investim şi construim", a declarat premierul, la Forumul privind investiţiile, organizat de Consiliul Investitorilor Străini în parteneriat cu Guvernul.
El a subliniat creşterea investiţiilor străine cu 10% faţă de perioada similară a anului trecut, depăşind cifra de 900 de milioane de euro.
Premierul a punctat faptul că încrederea în economia României este fundamentată pe volumul fără precedent al fondurilor naţionale şi europene care vor fi investite în toate domeniile strategice: industrie, agricultură, energie, mediu, digitalizare şi pe politicile de dezvoltare guvernamentală.
Totodat[, Ciucă a precizat că pachetul de măsuri “Sprijin pentru România”, în valoare de 17,3 miliarde lei, destinat în procent de 60% mediului de afaceri şi 40% pentru măsurile sociale, a început să fie pus în aplicare şi este “siguranţat din punct de vedere al alocărilor financiare”.
Crearea de noi locuri de muncă mai bine plătite reprezintă un element central al agendei Guvernului, a subliniat premierul.
El s-a referit şi la continuarea programului Kurzarbeit şi acordarea a 75% din salariu pentru angajaţii aflaţi în şomaj tehnic.
Şeful Executivului a punctat că pachetul ‘Sprijin pentru România’ este integrat viziunii pro business a Guvernului. Premierul s-a referit, de asemenea, la proiectele de investiţii pe care Executivul le pregăteşte pentru asigurarea independenţei energetice a României.