„Este o onoare să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră pentru a marca Ziua Naţională a Republicii Franceze. 14 iulie are o rezonanţă particulară nu doar pentru cetăţenii francezi, ci şi pentru toate naţiunile libere şi democratice, care rămân ataşate principiilor Libertăţii, Egalităţii şi Fraternităţii. La acest moment de sărbătoare doresc, aşadar, să transmit naţiunii franceze depline urări de prosperitate şi succes.
Relația franco-română rămâne relevantă se află la cel mai înalt nivel. Alianța solidă are ca fundament o prietenie puternică ce durează de secole.
România nu poate uita rolul Franţei şi al francezilor în formarea statutului român, la fel cum nu putem ignora contribuţia în arte, ştiinţe, economie a românilor care au ales ca Franţa să fie a doua lor patrie. Relaţia noastră bilaterală a fost neîntrerupt consolidată şi are multiple faţete, reflectate în Parteneriatul nostru Strategic.
Fie că vorbim despre cooperare politică, economică sau militară, fie că ne uităm la schimburile culturale, ştiinţifice sau educaţionale, relaţiile noastre sunt extrem de dinamice şi bogate. Iar la acestea se adaugă importanta prezenţă românească în Franţa şi cea franceză în România, un liant puternic care contribuie la dezvoltarea societăţilor în care aceste comunităţi trăiesc şi în care sunt bine integrate”, a transmis Nicolae Ciucă.
„Suntem ţara din regiune cu cei mai mulţi vorbitori de limba franceză. Avem circa 240.000 de elevi care o studiază ca prima limbă modernă şi peste un milion de elevi care o învaţă ca a doua limbă modernă. La nivelul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, ţările noastre rămân puternic angajate pentru promovarea profilului Francofoniei în lume”, a spus premierul României, joi.