„Guvernul României are responsabilitatea de a implementa ansamblul măsurilor care să asigure bunăstarea generațiilor de astăzi și de mâine și să asigure arhitectura necesară pentru o dezvoltare durabilă. Avem nevoie de o schimbare de paradigmă, de o nouă mentalitate la nivelul societății. Nu putem vorbi de redresare și reziliență fără să avem în minte proiecte de dezvoltare durabilă, de aceea este foarte important ca strategia să se concretizeze în elemente reale și în fapte concrete”, a declarat prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă.
Premierul a punctat, de asemenea, că pandemia ne-a arătat că putem face față provocărilor doar prin solidaritate și grija față de cei din jurul nostru și a salutat eforturile Departamentului în a crea o rețea interinstituțională viabilă, țara noastră fiind recunoscută ca hub regional pentru promovarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.
În calitate de coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, consilierul de stat László Borbély a supus astăzi votului membrilor documente cheie precum:
ü Raportul Guvernului României privind Implementarea Obiectivelor De Dezvoltare Durabilă” la nivelul anului 2021
ü informare privind stadiul actual de elaborare a Planului național de acțiune pentru implementarea SNDDR 2030
ü informare privind stadiul elaborării Strategiei naționale privind economia circulară și a Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale de renovare pe termen lung pentru sprijinirea renovării parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale.
„A avut loc a doua reuniune a Comitetului Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă. Știm cu toții că este nevoie să facem mai mult pentru cetățenii acestei țări și mă bucur că, pe baza Strategiei de Dezvoltare Durabilă a României, am creat premisele asigurării unui trai mai bun pentru generațiilor viitoare. Raportul privind implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă prezentat astăzi reflectă activitatea Departamentului de la înființare: am reușit să elaborăm un cadru legislativ și interinstituțional puternic pentru coordonarea implementării Agendei 2030, am finalizat Planul de Acțiune dar și standardul ocupațional care stă la baza formării experților în dezvoltare durabilă. La nivel internațional, viziunea noastră a fost premiată recent de Organizația Națiunilor Unite pentru inovare și excelență în serviciul public. Vă asigur că pașii pe care îi pregătim în continuare vizează acțiuni concrete care să conducă la îndeplinirea tuturor obiectivelor pe termen lung pe care ni le-am asumat”, a declarat consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă este un organism interinstituţional constituit în anul 2019, format din toți membrii Guvernului României.
Raportul Guvernului României privind Implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă adoptat în cadrul reuniunii Comitetului de astăzi va fi prezentat Parlamentului României.