„Astăzi, la Conferința ONU privind schimbările climatice, a fost îndeplinită o etapă importantă pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale Centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă.
În prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, și a Reprezentantului Special al Președintelui SUA pentru Climă, John Kerry, Banca de Export-Import a Statelor Unite ale Americii s-a angajat să finanțeze cu 50 milioane de dolari faza a doua, de lucrări preliminare construcției celor două reactoare, și cu 3 miliarde de dolari cea de-a treia fază, de realizare propriu-zisă a proiectului.
Prin cele două scrisori de intenție înmânate ministrului Energiei, Virgil Popescu, este asigurată aproximativ o treime din suma necesară construirii celor două reactoare de la Cernavodă, restul urmând a fi asigurat prin alte linii de finanțare.
Proiectul unităților 3 și 4 este structurat în trei faze. Prima fază – etapa pregătitoare – va fi finalizată până la sfârșitul primului trimestru al anului viitor. Ce-a de-a doua fază, a lucrărilor preliminare, va fi demarată în martie/aprilie 2023 și va fi finalizată în trimestrul al treilea din 2025. Faza a treia, de construcție efectivă a celor două reactoare, se va încheia în 2030.
Prin creșterea capacității sale de producere a energiei electrice în centralele nucleare, România face pași importanți către independența sa energetică, printr-o tehnologie curată, care este o soluție alternativă pentru reducerea emisiilor nocive eliberate în atmosferă.
Evenimentul de astăzi este o nouă dovadă a legăturii strânse dintre România și Statele Unite ale Americii, dezvoltată în cei 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre cele două țări”, a transmis Nicolae Ciucă.