Întâlnirea cu managementul fabricii care oferă 3.600 de locuri de muncă cetățenilor din Brăila și din zonele apropiate este foarte utilă pentru a pregăti cât mai bine implementarea soluțiilor cuprinse în pachetul ”Sprijin pentru România”, a afirmat prim-ministrul.
Șeful Executivului a prezentat pachetul de măsuri în valoare de 17,3 miliarde de lei, din care aproximativ 60% sunt fonduri direcționate pentru susținerea investițiilor, a retehnologizării industriale și deschiderea unor noi proiecte.
„Am început deja să punem în aplicare soluțiile de sprijin pentru economia României. În ședința de ieri am aprobat o alocare de 1,77 miliarde de lei pentru investițiile publice. Susținem, în același timp, investițiile private. În scurt timp vom aproba schema de ajutor de stat destinată stimulării investițiilor cu impact major în economie, un mecanism eficient și corelat celorlalte politici guvernamentale”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Reprezentanții societății Yazaki au salutat lansarea pachetului de sprijin și au anunțat că pregătesc investiții importante pentru fabricile de la Brăila și Ploiești.
Un alt subiect a fost legat de politicile guvernamentale de menținere a locurilor de muncă și încurajarea creării altora noi, în contextul în care societatea se află între beneficiarii ajutorului de stat pentru compensarea pierderilor generate de pandemie.
„Faptul că la nivel național peste 9.000 de angajați ai companiei și-au păstrat locurile de muncă în pofida dificultăților generate de criza sanitară se datorează și sprijinului guvernamental. În luna decembrie a anului trecut compania a beneficiat de ajutor de stat în valoare de 15 milioane de lei pentru plata salariilor, o modalitate de compensare a pierderilor generate de pandemia COVID-19”, a precizat premierul României.
Pe lângă investiția de la Brăila, care produce zilnic cablaje pentru 1.200 de mașini, Compania Yazaki, prezentă în România din 2003, operează și în Ploiești, Caracal, Buzău, Arad și Timișoara. La nivel național, compania are peste 9.000 de angajați.
Obiectul de activitate al Yazaki este producția de sisteme electrice si electronice de distribuție pentru industria de automobile.
Compania Yazaki, înființată în anul 1941, operează la nivel mondial. În Europa, compania este prezentă în 23 de țări, are 29 de fabrici în care lucrează peste 44.000 de angajați.