Premierul Nicolae Ciucă s-a aflat, joi, într-o vizită de lucru în Grecia, cu prilejul operaționalizării interconectorului de gaze. Acesta va fi inaugurat mâine, ceea ce înseamnă că România poate importa gaze din zona caspică și nu va mai depinde d egazul rusesc. Șeful Guvernului a avut discuții cu premierul elen - Kyriakos Mitsotakis.
„Interconectorul dintre Grecia și Bulgaria, cât se poate de important pentru rețeaua de transport gaze către Europa. Asigură inclusiv aprovizionarea României”, a spus premierul Nicolae Ciucă, la Atena.
„În cadrul discuției de astăzi am abordat impactul războiul din Ucraina și, desigur, am analizat problemele care se află astăzi pe agenda oricărui guvern din Europa și nu numai în ceea ce privește securitatea energetică și securitatea alimentară. Sigur, am avut o discuție cât se poate de aplicată acum patru luni de zile, în februarie, și astăzi, la Atena, este cât se poate de binevenit să îi mulțumesc prietenului meu Kyriakos pentru efortul pe care l-a făcut în toată această perioadă să avem acest interconector dintre Grecia și Bulgaria finalizat.
Este un interconector cât se poate de important pentru tot ceea ce înseamnă rețeaua de transport gaze către Europa. Practic, acest interconector va asigura legătura între rețeaua care trece prin Anatolia și Adriatică și, de asemenea, se leagă prin conducta BRUA, dând astfel consistență coridorului vertical și asigurând aprovizionarea cu gaze atât a Bulgariei, cât și a României. Desigur, putem să asigurăm aprovizionarea cu gaze a partenerilor noștri estici, Ucraina și Republica Moldova, și, desigur, la celelalte țări care se află pe diagrama de distribuție a acestei rețele de gaze”, a declarat Nicolae Ciucă.
Interconectorul de gaze Bulgaria-Grecia va fi inaugurat vineri. România poate importa gaze din zona caspică. Construcţia acestei conducte cu o lungime de 182 kilometri trebuia să se finalizeze în luna aprilie 2021, dar între timp termenul limită a fost prelungit până la 31 decembrie 2021, din cauza pandemiei şi a unor probleme tehnice. Ulterior, compania responsabilă pentru acest proiect a acordat contractorului grec un răgaz suplimentar de şase luni, până în luna iunie 2022.