Potrivit unor surse citate de Hotnews, ministerele care refuză avizarea se tem că apariţia acestei categorii de super-bugetari ar duce la o reacţie în lanţ.
Proiectul de Ordonanţă arată că ar urma să fie plătiţi suplimentar aproximativ o sută de angajaţi, iar suma necesară pentru mărirea salarială ar fi de 7,5 milioane de lei pe an.
Ar fi vorba despre o derogare de la Legea Salarizarii Unitare a bugetarilor, iar iniţiatorii susţin că măsura este similară cu salarizarea bugetarilor care gestionează fonduri europene.