"Ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților de miercuri, de la ora 11,00, a fost reprogramată la o dată care va fi comunicată ulterior", anunță un comunicat al Camerei transmis marți AGERPRES. Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat luni că în momentul în care Guvernul va emite ordonanța de urgență privind trecerea ELCEN la Primăria Capitalei sau alte ordonanțe pentru care nu este abilitat, Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară în cel mult 5 zile, infirmând că ar fi convocat Biroul permanent al Camerei.
"În momentul în care vor adopta ordonanță de urgență cu transferul acțiunilor ELCEN de la statul român către Municipiul București sau alte ordonanțe pe care vor să le mai dea și nu au în legea de abilitare, Parlamentul, respectiv Camera Deputaților sau Senatul, în funcție de competențele și atribuțiile pe care le are fiecare, se va întruni în maxim 5 zile", a spus Liviu Dragnea după ședința coaliției de guvernare.
Întrebat în legătură cu convocarea Biroului permanent al Camerei Deputaților pentru miercuri pentru sesiune extraordinară, Dragnea a răspuns: "Aveți o informație parțială, o informație greșită". "Noi am trimis niște SMS-uri că este posibil să se convoace Parlamentul în sesiune extraordinară pentru că premierul ne informase cu câteva zile în urmă că ar intenționa că săptămâna aceasta e posibil să adopte ordonanță pentru ELCEN. Noi am trimis acele SMS pentru ca parlamentarii să știe că e posibil să fie convocată. În momentul în care vor avea un proiect de ordonanță finalizat și vor decide, Parlamentul se va convoca în maxim 5 zile", a adăugat Dragnea.