Plenul Curții Constituționale și-a explicat, joi, decizia în cazul cuplului Coman-Hamilton. Cei doi bărbați cereau recunoașterea căsătoriei lor pentru ca americanul să primească drept de reședință în România.
Relaţia pe care o are un cuplu format din persoane de acelaşi sex intră în sfera noţiunilor de "viaţă privată" şi "viaţă de familie", se arată în motivarea Curţii Constituţionale care a admis, pe 18 iulie, sesizarea legată de excepţia de neconstituţionalitate din Codul Civil, în cazul Coman-Hamilton, anunță Mediafax.
"Aplicând cele dispuse de instanţa europeană în interpretarea normelor europene, Curtea Constituţională constată că relaţia pe care o are un cuplu format din persoane de acelaşi sex intră în sfera noţiunii de „viaţă privată”, precum şi a noţiunii de „viaţă de familie”, asemenea relaţiei stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidenţa protecţiei dreptului fundamental la viaţă privată şi de familie, garantat de art.7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art.8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art.26 din Constituţia României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată şi de familie, persoanele de acelaşi sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-şi exprima personalitatea în interiorul acestor relaţii şi de a beneficia, în timp şi prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaştere legală şi judiciară a drepturilor şi îndatoririlor corespunzătoare", explică CCR în motivarea publicată pe site-ul instituţiei.
Astfel, judecătorii Curţii Constituţionale au admis excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art 277 alin (2) din Codul civil conform cărora "căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România".
Curtea mai precizează că prevederile acelui alineat al Codulu Civil nu poate constitui temeiul pentru autorităţile competente ale statului român de a refuza acordarea dreptului de şedere, pe teritoriul României, "soţului – resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene şi/sau a unui stat terţ, persoană de acelaşi sex, care este legat printr-o căsătorie, legal încheiată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, cu un cetăţean român, cu domiciliul ori reşedinţa în România, sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, care are dreptul de rezidenţă în România, pentru motivul că dreptul intern român nu prevede/recunoaşte căsătoria între persoane de acelaşi sex", potrivit sursei citate.
Asociaţia Accept: Referendumul devine inutil
Asociația Accept, un ONG care apăra drepturile și libertățile membrilor comunității LGTBQ, a reacționat, joi, după ce Curtea Constituțională a publicat motivarea în cazul deciziei Coman-Hamilton, cei doi bărbați căsătoriți în Belgia care au obținut că România să le recunoască statutul de soți.
Romaniță Iordache, vicepreședinte al Asociației Accept, spune că această motivare face din referendumul pentru "familia tradițională" un demers și mai inutil decât era înainte.
"Decizia de astăzi confirmă încă o data că familia gay este egal valoroasă cu orice altă familie. Referendumul devine total inutil, din orice punct de vedere, întrucât Constituția României pune deja semn de egalitate, în lumina articolului 26, între familia heterosexuala căsătorita și cuplurile de același sex, chiar dacă acum nu există o formă juridică de înregistrare a acestor relații de familie. Parteneriatul civil trebuie reglementat de urgență de Parlament", a declarat Iordache, potrivit paginii de Facebook a Asociației Accept.