Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, a anunțat marțea trecută în plenul Camerei depunerea unei moțiuni simple, inițiată de PNL și USR, intitulată "Infrastructura de transport a României sub domnia intereselor PSD. Deziluzie, demagogie și descurajare".
"Este o moțiune simplă îndreptată împotriva ministrului transporturilor, Răzvan Cuc, și ca reacție la un management defectuos, lipsit de profesionalism, extrem de politizat, care a marcat în Ministerul Transporturilor cel puțin două 'recorduri'. Unul este legat de rectificarea bugetară, când aproape o jumătate din fondurile alocate Ministerului Transporturilor au fost tăiate. De asemenea, al doilea 'record' este legat de blocarea unor proiecte mari de infrastructură, cum sunt autostrada Sibiu — Pitești, autostrada Transilvania sau Târgu Mureș - Iași -Ungheni, care sunt compromise și cu termene de finalizate complet depășite", spune Raluca Turcan.