Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Turismului, Bogdan Trif, intitulată "Turism de România: Un ministru incompetent şi o ţară fără brand", a început, luni, în plenul Senatului.
Textul moţiunii a fost prezentat de senatorul PNL Mircea Cazan.
Cei 35 de senatori PNL şi USR care au semnat moţiunea cer demisia lui Trif pe motiv că activitatea acestuia este marcată de "o totală lipsă de transparenţă" iar execuţia bugetară a Ministerului Turismului se opreşte în luna august 2017.
"Ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, demonstrează pe zi ce trece că a conduce acest minister este o pălărie prea mare pentru el. Îl sfătuim, pe această cale, ca, în loc să-şi cosmetizeze imaginea şi să se ocupe cu urzeala unor conflicte, mai bine să se aplece asupra problemelor reale din turism, să se ocupe de promovarea imaginii turistice a României în plan internaţional şi îi lansăm cea mai grea provocare, o misiune dusă la îndeplinire cu succes de agenţiile de turism care atrag inclusiv străini prin pachetele oferite: să-şi convingă colega de partid, primar al municipiului Bucureşti, că dacă tot oferă mită excursii gratuite pensionarilor, din banii contribuabililor, măcar să încurajeze turismul autohton. 2018 este anul Centenarului României moderne! (...) Centenarul şi împlinirea a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial erau o ocazie potrivită de a promova România. Datorită activităţii ZERO a domnului ministru Bogdan Trif, turismul românesc a mai ratat o oportunitate de a fi prezent, măcar, pe piaţa europeană. (...) Un gest de demnitate şi dreptate al Parlamentului României ar fi retragerea sprijinului pentru ministrul Turismului, domnul Bogdan Trif! Un ministru incompetent şi o ţară fără brand! Domnule ministru, dacă aveţi un dram de onoare, trebuie să vă daţi demisia!", susţin semnatarii moţiunii.
Potrivit acestora, "România este pe ultimele locuri în cadrul Uniunii Europene la toţi indicatorii din turism", ţara noastră fiind "singura din Europa Centrală şi de Est care are deficit în balanţa de plăţi pe sectorul turism".