"A promulgat legea alegerilor într-un singur tur la primari? A promulgat-o. A promulgat legea votului prin corespondenţă? A promulgat-o. A promis votul electronic? A uitat de el. Ştiţi cum e legea votului prin corespondenţă? Te duci la secţia de votare numai după ce ai anunţat cu şase luni înainte şi numai după ce te-ai înscris. Noi am făcut un proiect pe Internet, nu l-a băgat nimeni în seamă. Dar preşedintele Iohannis a promis în propria campanie că va insista şi că doreşte legea alegerilor în două tururi, spunând 'eu, ca primar, ştiu că legea alegerilor în două tururi e mai bună'", a comentat Monica Macovei la Realitatea TV.
"După ce a devenit preşedinte, cred că se gândeşte cum să ia al doilea mandat. Ca orice preşedinte, nu? Oricare am face asta. Cred că oamenii se gândesc la al doilea mandat, şi nu asta în sine e ceva rău, dar dacă se gândeşte că îl câştigă cu PSD sau PNL, atunci nu văd o speranţă pentru noi, decât să ieşim în stradă şi să mai spunem încă o dată ce vrem. Pentru că asta e democraţia. Eu nu instig la violenţă, ieşim calmi în stradă, ca după Colectiv. Noi suntem ţara, nu ei. Nu politicenii sunt ţara, noi! Pe noi trebuie să ne asculte", a adăugat preşedintele M10.
Mai mult, fostul ministru al Justiţiei a mărturisit că o dezamăgire similară simte şi în ceea ce-l priveşte pe premierul Dacian Cioloş.
"Oamenii au ieşit în stradă după Colectiv şi au spus 'vrem altă clasă politică!'. Au spus multe lucuri - vrem alegeri în două tururi, vrem 300 de parlamentari, iar asta înseamnă reformă electorală -, dar firul roşu din discursul lor a fost 'vrem altă clasă politică!'. Practic, strada le-a spus partidelor parlamentare - PSD, PNL, ALDE, UDMR, UNPR - să plece acasă. Ei nu mai există. Din punctul meu de vedere, ei sunt nişte forme goale care umblă prin Parlament. Ei trebuie să înţeleagă asta. Şi tocmai de asta pe mine mă doare foarte tare când guvernul Cioloş - care s-a născut tocmai datorită străzii, pentru că dacă nu era strada nu ar fi existat guvernul Cioloş - spune: 'fac legea alegerilor locale în două tururi de scrutin, dar întâi mă consult cu partidele. Păi stai un pic! Tu, ca premier care a venit pe tragedia de la Colectiv şi pe nemulţumirea oamenilor, trebuie să stai cu faţa spre cerinţele oamenilor, nu cu faţa spre PSD şi PNL. Dacă îi e teamă (de partide, n. red), am pierdut anul acesta. Să ştiţi că reforme mari se pot face şi în cinci luni dacă vrei. Eu am făcut DNA în trei luni şi multe alte lucruri în doi ani. El, dacă vrea, are un an şi poate să le facă", a explicat Macovei.
"Premierul Cioloş e răspunzător faţă de oamenii care au ieşit în stradă şi au spus 'vrem altă clasă politică!'. Oamenii au realizat că 'corupţia ucide', pe lângă alte consecinţe negative. Ca atare, el trebuie să-i asculte pe ei. Mă întrebaţi dacă cred că premierului îi e frică de PSD? Poate că-i e frică, dar nu ar trebui. Noi nu vrem un premier fricos, nu vrem nici un ministru fricos.
Eu vă spun ce aş face: ce vor oamenii? Reformă electorală ca să scape de clasa politică. Alegerile într-un singur tur înseamnă că 80% din primarii de azi vor rămâne acolo. Ai dat dreptul la partide noi să se facă cu minim trei membri şi atât. E o bătaie de joc, un fel de perversitate politică! Tu trebuie să scazi pragul electoral, să ai două tururi de scrutin la alegerile locale şi să reduci la 300 de parlamentari. Şi asta au cerut oamenii în stradă. Legea votului prin corespondenţă e bătaie de joc. Astea patru. Eu, dacă aş fi premier, m-aş duce în fiecare lună, cel puţin o dată, cu ele în Parlament. Ştiu că nu le vrea nici PSD, nici PNL. Pentru că dacă asta se întâmplă ei dispar din clasa politică. Da, dar e strada lângă el, pentru că este singurul premier din istoria noastră cu cel mai mare mandat popular. Deci eu m-aş duce lunar cu acest proiect de lege; ei îl resping şi spun 'dragi români, aceşti oameni l-au respins. Mă duc şi luna viitoare, că sunt încăpăţânat. Eu vreau să fac ceea ce mi-aţi dat voi ca sarcină să fac'. La fel aş face cu multe altele", a completat Monica Macovei.