Propunerea trebuie aprobată de către Parlament. Vicepreședinte al CNA a fost ales Nicolaie Bălașa, aflat la primul mandat în CNA și care a fost susținut pentru un post în acest for tot de PSD, aunță Paginademedia.ro
Monica Gubernat este la al doilea mandat de șase ani în Consiliul audiovizual, fiind realeasă la finele anului trecut. În ultimele trei luni a fost președinte interimar al CNA.
Potrivit Paginademedia.ro, ea a fost votată, joi, de șapte dintre cei 11 membri prezenți, într-o ședință desfășurată, conform regulamentului, cu ușile închise. Nicolae Bălașa a fost sprijinit tot de șapte membri, alți trei preferându-l pe al doilea candidat la funcția de vicepreședinte, Alexandru Kocsis (propus în CNA de către PNL).
Monica Gubernat este doctorand al SNSPA în domeniul comunicării publice, e licențiată în științe politice (2000) și comunicare și relații publice (2002). A făcut parte din echipa tehnică de campanie a PSD în 2000 și 2004 și a lucrat în administrația publică - Ministerul Turismului. A fost desemnată prima dată în Cna în 2012.