”Mai țineți minte faza din Dumnezeu pentru o zi, în care Jim Carrey, obosit de câți oameni se rugau să câștige la loto, le-a dat yes to all. Rezultatul a fost că au câștigat toți, dar premiul s-a împărțit la atât de mulți câștigători, încât a fost mai mic decât prețul biletului la loterie. Cam așa și cu loteria asta a Ministerului de Finanțe. Visa a dat un comunicat din care rezultă că, numai cu cardurile lor, în data de 7 februarie, s-au înregistrat 2050 de tranzacții în valoare de șase lei. Având în vedere rata plății cu cardul în România, probabil sunt peste zece mii de bonuri în valoare de 6 lei emise în data de 7 februarie 2015. Presupunând că s-au păstrat doar jumătate dintre ele, și dacă vreo patru mii vor fi depuse si revendicate pentru încasarea premiului, rezultă că milionul de lei al Ministerului de Finanțe se va împărți la 4000 de câștigători.
Nu zic, sunt bani și ăștia, dar cred că loteria trebuie cumva reorganizată. Cu premii de 250 de lei nu creezi o isterie creativă. Da, în această perioadă s-au emis bonuri peste tot. Acu’, de Paște, m-a trimis nevastă-mea la magazinul sătesc să cumpăr niște castroane de piftii. Am dat pe ele 8 lei și vânzătoarea de acolo mi-a dat bon fiscal. Nu i-am cerut, ba chiar am și râs, căci până acum, la mine în sat, n-am mai pomenit de bon fiscal… La care ea mi-a explicat că dacă vine Antifrauda e victimă sigură, că toți ăilalți privatizați reușesc să afle din timp și să închidă magazinele și, deci, se opresc la ea.
Concluzia mea este că isteria emiterii bonurilor fiscale din această perioadă a fost prea puțin ajutată de loteria și de milionul pus la bătaie de către statul român, în schimb au contat foarte mult controalele Direcției Antifraudă”, scrie Guran.
Mai multe pe biziday.ro