Europarlamentara PSD Claudia Ţapardel vrea revocarea persoanelor aflate în funcții publice care fac declarații ”care afectează grav imaginea statului român şi aduc atingere intereselor României pe plan internaţional”.
Ba mai mult, tânăra social-democrată cere și interzicerea dreptului acestora de a mai ocupa astfel de funcții.
”Europarlamentarul Cristian Preda se consideră ”prigonit” deoarece a primit o solicitare din partea Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional ”Steaua României” să dea explicații cu privire la atacurile constante de defăimare și dezinformare lansate la adresa propriei țări.
Consider că este absolut firească și normală solicitarea Consiliului de Onore al Ordinului Național “Steaua României”.
Nu este posibil să te bucuri de o asemenea distincție și onoare din partea țării tale, iar tu, din poziția de reprezentate publică pe care o deții la Bruxelles, să îți denigrezi în mod intenționat propria țară și să soliciți Parlamentului European, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea dreptului de vot al României în Consiliu, un drept fundamental pentru orice stat membru al Uniunii Europene. De asemenea nu putem uita nici de solicitarea acestuia de a restricționa dreptul României de a beneficia de fondurile europene nerambursabile.
Domnul Preda uită faptul că a primit din partea României un mandat de europarlamentar cu scopul de a apăra și proteja interesele cetățenilor români la Bruxelles, și nu pentru a face rău și a produce prejudicii de imagine acestei țări.
De asemenea revin la propunerea pe care am făcut-o săptâmâna trecută și anume că este necesară adoptarea unui act normativ cu scopul reglementării declarațiilor care afectează grav imaginea statului român pe plan internațional.
Și că, de asemenea, ar fi benefică luarea în calcul și a posibilității ca persoanele aflate în funcții publice, care afectează grav imaginea statului român și aduc atingere intereselor României pe plan internațional, să fie revocate din aceste funcții și să nu mai aibă posibilitatea de a ocupa ulterior o funcție de demnitate publică sau de reprezentare a României la nivel național sau european”, scrie Claudia Ţapardel pe Facebook.
Preda urma să fie judecat miercuri, la Cotroceni, de Consiliul de onoare al Ordinului "Steaua României" pentru declaraţiile făcute la dezbaterea "Ameninţări la adresa statului de drept provocate de reformarea sistemului juridic românesc" din plenul Parlamentului. Mai exact, pentru o aşa-zisă "defăimare" la adresa României.
"Cei patru pesedişti din Consiliul de onoare - Firea, Andronescu, Brădişteanu şi Geoană - au chiulit. Vor vota mai târziu. Nu se ştie când", a anunţat Cristian Preda.
Cum membri Consiliului de onoare nu s-au prezentat, europarlamentarul le-a lăsat întâmpinarea sa, în care afirma "că acuzaţiile sunt nefondate şi dispreţuiesc principii elementare ale unei societăţi libere".