Decizia a fost luată cu 217 voturi "împotrivă", 89 "pentru" și patru abțineri, potrivit Agerpres.
Semnatarii moțiunii îi solicitau ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, să explice care a fost implicarea sa în "cazul Duicu" și în propunerea Elisabetei Ponea, pentru șefia Secției Judiciare a DNA.
În cadrul dezbaterilor de luni din plen, deputatul PSD Ioan Adam a menționat că moțiunea simplă "nu are nicio șansă de reușită, pentru că este nefundamentată", iar conservatorul Aurelian Ionescu a precizat că grupul parlamentar PC-PLR va vota împotrivă. La rândul său, deputatul PNL, Gabriel Andronache, a susținut că, de câteva luni, membrii Guvernului încalcă mereu Constituția, iar reprezentantul PDL, Valeria Schelean, a afirmat că moțiunea este "un exercițiu de onestitate."
La pol opus, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că moțiunea este "un demers total lipsit de temei, pur propagandistic" și i-a îndemnat pe deputați să respingă textul supus dezbaterii, afirmând, totodată, că moțiunea include "aspecte eronat vehiculate, deliberat sau nu, în spațiul public."