Miting Iași. Liderii PSD din Moldova sunt obligați să aducă oameni cu autocarele la miting, după ce pe 20 aprilie a fost întâmpinat cu ostilitate la Iași, scrie Realitateadeiasi.net.
Autocarele din zona Moldovei au fost deja închiriate de primăriile conduse pesediști, iar sarcina care li s-a trasat este să aducă „oameni buni“, adică nu bețivi.
Îndârjirea lui Dragnea a fost manifestată din plin ieri. Întrebat ce va face în cazul unor contramanifestaţii la miting, liderul PSD a răspuns: „Înseamnă că s-ar putea să apară contramanifestaţii şi sâmbătă. Dacă aşa vor să se joace în campanie, atunci aşa o să jucăm în această campanie. Adică să nu creadă Iohannis şi slugile lui că doar ei au dreptul să urle sau să ţipe. Putem să lăsăm şi noi oamenii noştri nervoşi să facă o contramanifestaţie. Nu mă aştept să înţeleagă mesajul acesta nici el, nici măscăricii pe care îi are.”
La Iași, PSD va avea parte și de o contramanifestație. Protestul a fost anunțat pe Facebook.
Miting Iași. Un celebru actor merge la protestul anti-PSD. ”Mi-am luat bilet de avion pentru 9 mai”
Miting Iași. ”Dragnea si PSD au anuntat ca vor sa organizeze un miting de 40.000 de persoane la Iasi, chiar in ziua summit-ului UE de la Sibiu. Probabil, Dragnea vrea sa isi ia revansa pentru faptul ca in urma cu doua saptamani a fost huiduit si apostrofat de cateva sute de oameni.
Pe 9 Mai, incepand cu ora 15:00, ne strangem in Piata Unirii din Iasi sa aratam ca Iasul nu e rosu, Iasul nu e PSD, si ca Iasi merita mai mult decat PSD! Romania merita mai mult decat PSD!”, anunță un mesaj pe pagina evenimentului.
Ideea mitingului PSD a fost criticată și de politicieni. ”Ideea mitingului lui Dragnea din ziua de 9 Mai de la Iasi este cea mai toxica si antiromaneasca initiativa politica din ultimii ani! Romania contra Europa / Moldova contra Ardeal / Gasca lui Dragnea contra celorlalti romani / un grup de indivizi corupti contra romanilor pro europeni / interlopii lui Codrin contra manifestantilor anti - Dragnea din Iasi/ oameni adusi cu forta de primari si sefii de institutii publice intr-o zi lucratoare contra jandarmilor chemati iar sa aplice ordinele unor politruci ! Asta ne dorim cu adevarat de Ziua Europei? Adevaratii social -democrati din Romania sunt si se simt europeni ! Ii rog sa se dezica de acest Grup Mafiot Dragnea- Valcov - Codrin - Olguta care ii fac sa se simta rusinati in fata familiei, prietenilor, vecinilor si colegilor! Suntem mandri ca suntem romani - si mandri ca suntem europeni! Suntem toti PRO Romania!”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.