"Sunt uimit eu, care am apărat toată viața, ca avocat, oameni ajunși la pușcărie, acum mă întristează să văd cum se joacă soarta unor oameni, de la o zi la alta, reținuți, arestați prin toate părțile. Asta arată cât de gravă este urmarea otrăvirii sufletului nostru, în timpul regimului comunist. Altă explicație nu am. Îmi cunosc colegii. Din păcate, câțiva dintre ei au încălcat și ei legea și se găsesc unde nu ar trebui să fie, dar mă îngrozește posibilitatea că un fost președinte al țării să fie adus în fața unei instanțe de judecată pentru fapte penale. Nu am susținut niciodată persoana respectiva, dar este de neconceput pentru mine, ca român, ca cetățean al acestei țări, că un fost președinte poate să ajungă în fața unei instanțe penale", a declarat Mircea Ionescu Quintus.