Acesta a arătat că indiferent cât de ostilă a fost campania prezidențială din Statele Unite ale Americii, care i-a avut drept protagoniști pe Donald Trump și Hillary Clinton, după finalizarea votului, care l-a arătat pe Trump câștigător, cei doi candidați, dar și președintele Obama, au optat pentru o tranziție pașnică și ordonată a puterii.
"L-am prins și cred că am și învățat puțin și încercăm să transferăm și acasă cât se poate. Această piruetă, o campanie atât de veninoasă, o campanie în care n-am crezut niciodată în America că o să aud vreodată un limbaj atât de brutal și atât de la firul a ceea ce așteptăm noi de la o democrație dezvoltată. Și cum se face că, în noaptea alegerilor, Trump, din cel mai belicos, cel mai dur, cel mai brutal în verbiaj candidat la alegerile prezidențiale vreodată devine brusc floricică, devine brusc cel care spune ‘este momentul să vindecăm rănile, este momentul ca, împreună cu președintele Obama, împreună cu doamna Hillary Clinton, pe care o respect nespus să putem să asigurăm o tranziție pașnică și ordonată către noua administrație’? Vine Hillary, îl sună să-l felicite, tristă, sărăca, și spune ‘avem obligația să-i dăm o șansă președintelui ales’ – adică lui Trump, cu care se înjurase cu câteva zeci de secundă în urmă – ‘pentru că este președintele nostru și oricât de mult ne-am diferențiat și ne diferențiem trebuie să-l ajutăm’. Și după asta vine întâlnirea de la Casa Albă. Aveau niște figuri și Trump, și Obama, numai miere vorbele, o privire rece, doi oameni care se confruntase, iar Obama spune: ‘Vreau să-i asigur domnului Donald Trump, președintele ales al Americii, aceeași tranziție liniștită, ordonantă și elegantă pe care mi-a oferit-o George W. Bush când am venit eu’. Dar în spate este o instituție. Ea a început evident de multă vrem ca o cutumă, ei au și o tranziție lungă", a spus Geoană.
Fostul ministru de Externe este de părere că și România poate urma exemplul Americii, astfel încât după alegerile din 11 decembrie să existe și în țara noastră o tranziție elegantă și ordonată a puterii.
"Și pentru noi, și asta încercăm să facem la Institutul Aspen, împreună cu parteneri din țară și din străinătate. Vreau să spun că cel două mari partide, ca și guvernul actual, au fost deschise la ideea de a veni și la noi cu o instituție a tranziției. De exemplu, la americani, la europeni, la australieni, la canadieni se creează încă din timpul campaniei electorale, în cele două mari partide care se bat pentru supremație și pentru formarea viitorului guvern, echipe de tranziție. De obicei vor fi fie, în cazul nostru, șeful Cancelarie Secretarul General al Guvernului, ministrul de Finanțe, pentru că și la noi se poate face o tranziție ordonată, liniștită și elegantă de la Guvernul Cioloș fie la Guvernul PSD, fie la Guvernul Cioloș 2, astfel încât teoria și practica terenului pârjolit, pe care fiecare guvern o practică în România de multă vreme. Nu găsești într-un minister, când vine o nouă echipă guvernamentală, nici măcare un hard drive cu o minimă informatică. De cele mai multe ori, pentru că nu găsești nimic acolo, găsești altceva, dar asta afli după ce te instalezi, câteva bombe cu fitil întârziat care-ți explodează în nas la câteva luni după acest lucru. Eu spun în felul următor: indiferent cine câștigă Casa Albă, indiferent cine ajunge la butoane la Berlin sau în alte parte a Europei, principala problemă a României este precaritatea instituțiilor publice. Și dacă am începe măcar cu un transfer elegant, pașnic, ordonat?", a explicat acesta.
Mircea Geoană a vorbit și despre primele numiri făcute de Donald Trump la Casa Albă, respectiv pe Reince Priebus, președintele Comitetului Național Republican, ca șef al staff-ului Casei Albe și pe Steve Bannon, director al campaniei magnatului și președinte executiv al site-ului conservator Breitbart News, ca strateg-șef și consilier principal.
"America este o țară în care, spre deosebire de Marea Britanie, de Australia, de Canada, chiar și de Franța, Germania, o nouă echipă care vine la Casa Albă are de făcut 4.000 de numiri politice în cele 400 de agenții ale guvernului federal. Primele două numiri făcute de Donald Trump reflectă gradul de loialitate și de contribuție la campanie. A avut doi oameni, cel care este președintele partidului, care în pofida unei rezistenței și a unei armate de republicani care nu l-au sprijin pe Trump a stat lângă el. Ca dovadă că-l pune între cei mai importanți. Al doilea om este cel care i-a schimbat campania. Trump a câștigat foarte mult cu Twitter-ul, el a mers pe subteleviziunile tradiționale. 20% dintre twitter-urile emise și transmise erau făcute de roboți. 75% din retwitter-urile lui Trump erau făcute de roboți. Acolo s-a ajuns cu tehnologia", a susținut președintele PSRO.
Referitor la campania anti-Trump pe care a susținut-o majoritatea mass-mediei americane, Mircea Geoană este de părere că aceasta "l-a legitimat ca fiind om din afara sistemului, care nu aparține elitelor corupte", ceea ce a însemnat publictate pozitivă pentru președintele ales al SUA.
"Într-un fel l-au legitimat ca fiind om din afara sistemului, care nu aparține elitelor corupte, elitelor care nu sunt în buzunarul Wall Street-ului. Din primii 100 de președinți de companii americane, niciunul nu l-a susținut pe Trump, toți pe Hillary Clinton. Și cu toate acestea, Trump, miliardarul făcut din show de televiziune și de multe ori la limita falimentului, miliardarul făcut pe picioare proprii a ajuns să fie idolul clasei muncitoare din America. El a știut să se suie pe valul de nemulțumire și a știut prin modul acesta totalmente neconvențional, neortodox, nemaiîntâlnit. Nu a fost vreodată în istoria modernă a Americii să ajungă cineva la Casa Albă fără o minimă experiență în guvern", a conchis fostul ministru de Externe.