"Protocolul este mai mult decât un protocol obişnuit în sensul că, de obicei, protocol politic parlamentar se face pentru o majoritate şi pentru formarea unui guvern. Dar ceea ce eu, colegii mei şi echipa noastră de la PSRo în contribuţia pe care o aducem vorbim mai mult decât de un alt protocol de creare a unei alte noi majorităţi, vorbim de contribuţia indispensabilă a stângii moderne la un nou proiect de ţară. Aceasta este, de fapt, noutatea şi ambiţia proiectului nostru. Preşedintele României a câştigat alegerile cu un proiect de ţară liberal, de drepta, pe care evident, mai devreme sau mai târziu, acest proiect de ţară va avea şi o dimensiune guvernamentală. Pentru că România are nevoie de coerenţă într-un moment foarte greu, intern şi extern, de coerenţă între acţiunea preşedintelui şi acţiunea Guvernului şi a majorităţii", a spus Mircea Geaonă, în emisiunea "Jocuri de putere".
Potrivit acestuia, proiectul, gândit să se desfăşoare pe 10 ani, nu va fi un "partid-balama", ci o necesitate de a avea un proiect de ţară care să cuprindă şi viziunea de dreapta, şi viziunea de stânga.
"Ceea ce noi propunem în proiectul nostru de ţară - România socială - este contribuţia indispensabilă a stângii la un proiect autentic de ţară. Şi care este proiectul de ţară pe care noi îl propunem împreună cu partenerii noştri de la PNL - este practic un deceniu, deci nu o peticeală de câteva luni, nu un acord de guvernare pentru a-l schimba pe locatarul de la Palatul Victoria, oricât de urgentă şi stringentă ar fi această prioritate. Vorbim de un proiect pe 10 ani, în care dimensiunea de proiect de ţară este dominantă. (...) Nu un partid-balama, ci o necesitate de a avea un proiect de ţară care să cuprindă şi viziunea de dreapta, pe care liberalii o reprezintă, şi viziunea de stânga, pe care noi o reprezentăm. În esenţă, noi propunem ca următorii 10 ani, fără să spunem că vor fi miracole peste noapte, să fie un deceniu al dezvoltării. Dacă primele decenii de după căderea comunismului au fost deceniile integrării în Occident, a venit clipa ca România şi românii să simtă beneficiile ei: o nouă politică economică, socială, de o politică externă capabilă să asigure securitatea naţională într-o lume tot mai convulsivă şi tot mai complicată", a explicat Geoană.
"Protocolul dintre PNL şi PSRo nu este o simplă apropiere conjuncturală, ci este o necesitate. Rolul nostru şi rolul pe care echipa noastră vrea să-l aibă în colaborare cu PNL-ul şi cu preşedintele României este de parteneri la o nouă arhitectură a statului românesc, o revoluţie a bunei guvernări şi o transformare a aşteptărilor atât de legitime ale românilor în chestiuni tangibile pentru viaţa lor. Despre asta este vorba. Evident, avem un plan pe termen scurt - formarea unei majorităţi, instalarea unui nou Guvern, dar proiectul pe care noi îl propunem este un proiect cu respiraţie mai lungă, încercând să punem în domeniul trecutului marea discontinuitate în proiectele naţionale", a mai spus liderul PSRo.
Întrebat care este electoratul pe care se bazează, Geoană a replicat: "Cei care sunt azi complet nereprezentaţi şi unde PSD-ul, sub bagheta lui Ponta, a încetat de mult să mai apere interesele celor care trebuie să fie reprezentaţi politic este cel al salariaţilor, pensionarilor şi avem o ambiţie extrem de puternică de a fi o voce mult mai curajoasă şi mult mai autorizată a capitalului românesc. Evident, dorim în continuare să avem investiţii străine, dar trebuie să spunem extrem de clar că fără o structură de IMM-uri de capital românesc, de firme care să se dezvolte, care la rândul lor să creeze locuri de muncă, care să producă mai multe bunuri şi servicii pentru piaţa internă şi mult mai multe exporturi pentru destinaţiile externe ale României. Deci da, salariaţi, cei care se pregătesc să intre pe piaţa muncii, cei care intră pe piaţa muncii, cei care se pregătesc să iasă de pe piaţa muncii şi cei care au fost pe piaţa muncii - aceşti oameni sunt, astăzi, nereprezentaţi în România. PSD-ul lui Ponta a încetat să mai reprezinte interesele publicului de stânga. Şi este obligaţia mea, ca fost lider al stângii româneşti şi ca un candidat la Preşedinţie din partea stângii româneşti, să apăr interesele electoratului care m-a votat pe mine."