"Am creat cadrul juridic necesar constituirii unității de integrare a forțelor Alianței (NFIU) și a Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (MND-SE) în București, în spațiile unor comandamente existente, care asigură condițiile impuse de NATO", a declarat, potrivit unui comunicat al MApN, ministrul Dușa referindu-se la cele două structuri de comandă ale NATO ce vor funcționa pe teritoriul României.
Alte teme discutate au fost legate de dezvoltarea capabilităților Alianței Nord-Atlantice și pregătirea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene în formatul miniștrilor apărării, din luna mai și a Consiliului European dedicat securității și apărării, ce va avea loc în luna iunie, informează MApN.
"Procesul de implementare a conceptului Națiunilor Cadru, lansat de țara dumneavoastră, înregistrează progrese importante. Numărul mare de participanți dintre aliați dovedește viabilitatea acestei inițiative", a spus ministrul Dușa în timpul discuțiilor cu generalul Wieker.
La rândul său, șeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, la a cărui invitație generalul Volker Wieker se află în țara noastră, i-a prezentat omologului său german prioritățile Armatei României pentru perioada următoare, angajamentul militarilor români în misiunea "Resolute Support" din Afganistan, stadiul implementării sarcinilor rezultate din Planul de acțiune al Alianței pentru creșterea capacității operaționale în termenele agreate.
Cei doi lideri militari au discutat, de asemenea, despre intensificarea colaborării bilaterale, inclusiv prin identificarea unor noi domenii de cooperare.