„După zece ani de când nu am mai fost prin staţiune... mult schimbată. E drept că am parcurs doar artera principală, am venit doar cu maşina, nu am avut timp. Probabil după această întâlnire vom face şi o deplasare per pedes.
Mi se pare că arată în regulă, din maşină, mi se pare organizată, mi se pare curată. Evident, pentru perioada asta a anului, neaglomerată, ca să spun aşa, deci sunt mulţumit până în momentul de faţă. Vom vedea ce vom vedea şi în momentul în care vom face deplasarea şi pe faleză”, a declarat Daniel Cadariu.
Ministrul s-a aflat, vineri, într-o vizită de lucru pe plajele extinse din stațiunea Mamaia, alături de prefectul județului Constanța Silviu-Iulian Coșa.