"Am transmis public că prin Compania Naţională de Investiţii vom derula reconstruirea celor patru stadioane. Şi voi începe cu Dinamo, al cărui regim juridic este neclar, acesta este şi motivul pentru care până în momentul de faţă nu s-a făcut nimic. Până nu se rezolvă problema juridică nu există niciun cadru legal ca să putem reface stadionul Dinamo, dar, atenţie, nu abandonăm acest lucru. La Giuleşti, eu îi rog pe toţi cei care îşi închipuiau că dacă dai ordin de începere a lucrărilor în septembrie 2018, eşti gata cu el în 2019 în luna iunie, să se ridice şi să o afirme public. Deci, Giuleşti este o cauză pierdută, atâta timp cât ordinul s-a dat în septembrie 2019, a declarat Stroe.
El a precizat că stadioanele Ghencea şi Arcul de Triumf vor fi gata în mare parte înainte de începerea Campionatului European de fotbal, lucrările urmând a fi finalizate până la sfârşitul anului: "În legătură cu Ghencea şi Arcul de Triumf am reuşit să aducem, accelerând ritmul de execuţie a lucrărilor, aceste două stadioane într-un stadiu normal. În momentul de faţă aceste două stadioane vor fi gata pentru antrenamentele echipelor participante: suprafeţe de joc, utilităţi, vestiare, scaune, condiţii pentru presă şi căi de acces. Acestea sunt condiţiile pentru echipele participante care îşi doresc să desfăşoare antrenamentele, ele urmând să fie finalizate până la sfârşitul anului".
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.