Senatorul social-democrat Şerban Nicolae a afirmat că este inadmisibil ca Ministerul Justiţiei să lucreze de atâta vreme la respectivul proiect şi încă să nu se ştie ce se va modifica.
Președintele Comisiei juridice, Șerban Nicolae, i-a transmis secretarului de stat în MJ Mariana Moț că ministrul este așteptat marțea viitoare la Senat la ora 14,00 iar secretarul de stat a explicat că Tudorel Toader ar fi fost prezent și la ședința în curs, însă "nu i-a permis agenda".
"Bun. Știu. Agenda este foarte importantă, dar aș vrea să ia în considerare faptul că în programul foarte important al agendei domniei sale ar trebui să găsească un loc și pentru Parlament. O spun la modul cel mai serios, pentru că domnia sa și-a luat un angajament acum patru săptămâni, acum o săptămână am discutat pe aceeași temă cu domnia sa, dar aș vrea să fie prezent în fața comisiei în așa fel încât să ne lămurim cu privire la toate aceste aspecte", a replicat Șerban Nicolae, scrie Agerpres.
Referitor la pachetul de legi din domeniul justiției pe care ministrul se angajase să îl trimită în Parlament, secretarul de stat în MJ Mariana Moț a spus că ministerul încă așteaptă puncte de vedere de la instituțiile implicate și că proiectul va fi pus în dezbatere în măsura în care aceste opinii vor fi strânse.