Tema audierilor este legată de stadiul actual al absorbției fondurilor europene și strategia de reorganizare a activității ministerului de resort, precum și acțiunile avute în vedere pentru creșterea performanței instituțiilor cu atribuții în absorbția fondurilor europene și măsurile concrete pentru accelerarea absorbției fondurilor UE.
Audierea ministrului Fondurilor Europene va avea loc începând cu ora 15:00, în sala de ședințe a Comisiei pentru afaceri europene.
„După luni întregi de întârzieri în ce privește punerea în dezbatere a ghidurilor de finanțare și eligibilitate, Ministerul Fondurilor Europene are obligația să își asume un rol mai activ în rezolvarea cauzelor care determină gradul de absorbție redus și să pună în aplicare politici care să încurajeze creșterea nivelului de absorbție, pentru că țara noastră nu are voie să piardă trenul fondurilor europene în exercițiul bugetar 2014-2020”, susține președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, Ana Birchall.