Premierul Dacian Cioloş a ajuns la Guvern în jurul orei 15, dar Victor Grigorescu nu a sosit până la ora transmiterii acestei ştiri.
Şeful Executivului urmează să îi ceară acestuia lămuriri despre suspiciunile privind declaraţia de avere.
Victor Grigorescu a confirmat recent că a obţinut 800.000 lei din închirierea către un offshore a platformei monitoreu.com. Presa a semnalat însă că site-ul nu ar exista, iar dacă a fost funcţional nu a lăsat urme semnificative în mediul online.
''Contractul a fost semnat cu un an şi şapte luni înainte de a ajunge ministru şi a durat un an de zile. Cum pot eu înlătura suspiciunea unui ziarist care mă acuză că acest contract are legătură cu poziţia mea de ministru? (...) Ce am închiriat de am primit banii respectivi? Am auzit tot felul de ironii: că ar fi un yacht, că ar fi un palat sau mai ştiu eu ce bun luxuriant. Ei bine nu, nu era nimic exotic, ci doar un site de analiză pe surse deschise despre politicile comerciale europene. (...) Putem numi proiectul meu site sau platformă online, pentru că el respectă definiţia acestora. El este, însă, mai mult o aplicaţie software pentru că răspundea unor nevoi specifice ale celui care interacţiona cu ea'', a scris ministrul vineri pe Facebook.
El a susţinut că platforma era un instrument de filtrare a informaţiilor publice, pentru a le selecta pe cele relevante în vederea unei mai bune înţelegeri a politicilor comerciale europene.
''Nu era pentru publicul larg şi în consecinţă nu era destinată vânzării de publicitate bazată pe trafic online. A fost un instrument de business pentru un număr redus de persoane, chiar dacă acest instrument a avut o adresă de internet ca orice alt site. Faptul că putea fi accesat de oricine nu îl făcea un site obişnuit. Iar simplul motiv pentru care nu mai funcţionează astăzi ţine de faptul că din aprilie 2015, când a încetat contractul, nu am mai avut nicio ofertă până în luna septembrie a aceluiaşi an când am decis să îl opresc. Am oprit proiectul pentru că nu mai funcţiona şi nici nu am simţit că poate continua aşa cum era construit. Adresa de internet îmi aparţine în continuare şi nu am renunţat nici astăzi la ideea de a continua un astfel de proiect'', a precizat el, acuzând faptul că ar fi obiectul unei campanii de presă.