Oamenii politici s-au îngrămădit la tăierea panglicii noului traseu de vizitare a peşterii Ialomiţei. Ei au fost întâmpinaţi de autorităţile locale cu pâine, sare şi marşul triumfal din Aida interpretat de Camerata Muntenia.
Politicienii sau foştii politicieni au fost zgârciţi în declaraţii. Ei au preferat să se răcorească în linişte pe traseul peşterii. Doar reprezentanţii autorităţilor locale s-au mândrit cu noua investiţie.
"Participăm la un eveniment cu totul deosebit. Inaugurarea unui proiect european finanţat din fonduri europene şi din contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa", a afirmat Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa
CJ Dâmboviţa
Proiectul are o valoare totală de aproape 6,5 milioane de lei, cei mai mulţi bani venind de la Uniunea Europeană.
"Suntem în unul dintre cele mai interesante şi mai vizitate obiective turistice din masivul Bucegi. Scările de lemn sau ce mai rămăsese din ele şi vechea instalaţie era un pericol pentru orice vizitator", a explicat Gheorghe Olteanu, director adjunct Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească.
Peştera a fost dotată cu pasarele moderne, echipamente de sonorizare şi de proiecţie video, sistem de supraveghere, dar şi bănci sau pubele ecologice
Miniştrii veniţi la inaugurare au urmat cu greu noul traseu din peşteră.
"Trebuie să-i felicit pe toţi cei care au participat la renovarea acestei peşteri. Îmi doresc ca cât mai mulţi români... mă scuzaţi, sunt un pic obosită, cât mai mulţi români să vină la peştera", a spus Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.
Noul traseu măsoară 480 de metri, însă peştera are peste un kilometru lungime. Doar speologii o pot vizita în întregime.