"Tot în această perioadă, dar cu 28 de ani în urmă, în zilele de 13 - 15 iunie 1990, Ion Iliescu ne preda o lecţie de "democraţie originală" apelând la bâtele minerilor. Pe lângă numeroasele victime pe care le-a făcut atunci, Iliescu a distrus o generaţie întreagă de tineri care şi-au văzut năruite visele de a se realiza în propria ţară. Noaptea trecută, armata minerilor a fost înlocuită de parlamentarii puterii, care au modificat pe repede înainte codurile penale, transformând România într-un stat care-şi apără şi recompensează infractorii", scrie primarul Mihai Chirica într-o postare pe pagina sa de socializare.
În opinia lui Chirica, nu există nicio diferenţă între mineriadele din '90 şi votul parlamentarilor.
"Există vreo diferenţă între ceea ce a făcut Iliescu în 1990 - când a stâlcit capetele tinerilor iubitori de libertate - şi ce face Liviu Dragnea acum, când striveşte viitorul altor generaţii de români şi aruncă România în afara graniţelor Europei civilizate? Eu susţin că nu există vreo diferenţă! Sunt de acord că orice lege poate fi modificată, chiar şi noaptea, dacă modificările sunt în favoarea populaţiei, a statului român şi a angajamentelor pe care le-am făcut faţă de ţară, de partenerii europeni şi NATO", spune Mihai Chirica, potrivit Agerpres.
El se întreabă de ce parlamentarii nu votează legi pentru construcţia de autostrăzi, dar şi alte investiţii promise în campaniile electorale de până acum.
"Unde sunt legile votate de parlament, tot noaptea, pentru construcţia de autostrăzi, şosele de centură, spitale? Unde sunt investiţiile de miliarde de euro promise de PSDragnea în campania electorală? În loc de acestea avem o justiţie îngenuncheată, umilită chiar, o explozie de infracţionalitate, un ROBOR care urcă zi de zi, o inflaţie care înghite creşterile de pensii şi salarii, precum şi o datorie externă care anunţă o criză economică majoră", arată Chirica.
Primarul Iaşiului subliniază în final că, întrucât nu a fost "niciodată adeptul unei atitudini defetiste, de abandonare, de genul 'mi s-a făcut lehamite!', 'm-am săturat!'", va continua să lupte "contra tuturor abuzurilor".