„Salut debutul președinției letone a Consiliului Uniunii Europene şi intrarea Lituaniei în rândul statelor membre care fac parte din zona euro. În fața oricărei greutăți, Europa continuă consolidarea unității sale, iar pentru noi, românii, acest an va marca începutul unei mai bune înțelegeri a drepturilor pe care le avem ca cetățeni europeni, egali cu cetățenii oricărui alt stat membru”, a scris Iohannis pe pagina sa de facebook.