"Am primit cu mare tristeţe vestea prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, în urma căreia opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniți. În aceste momente de durere, îmi exprim întreaga compasiune şi solidaritate faţă de familiile militarilor decedaţi şi le adresez sincere condoleanţe. Mă rog pentru grabnica însănătoșire a supraviețuitorilor și vă chem să le fim alături prin rugăciunile și gândurile noastre!", a scris Klaus Iohannis, potrivit unui mesaj postat pe contul său de Facebook.
Un elicopter militar model IAR-330 PUMA s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş, la bordul elicopterului aflându-se zece persoane. Opt militari au murit şi doi au fost răniţi în accident. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat că anunţul la 112 a fost făcut de unul dintre militarii aflaţi la bord. La locul prăbuşirii elicopterului s-au deplasat miniştrii Gabriel Oprea şi Mircea Duşa.