"Majorarea pensiilor este o prioritate și o responsabilitate pentru Guvern. Oamenii care au muncit din greu zeci de ani TREBUIE să primească sprijinul pe care îl merită și de care au nevoie.
Tot o responsabilitate este să ne asigurăm că acest proces se desfășoară în mod corect. Să ne respectăm promisiunile, să garantăm siguranța financiară a pensionarilor și să menținem stabilitatea economică a țării.
M-a amuzat cum m-au surprins cei de la Inquam, o imagine care reflectă foarte bine ce am simțit astăzi când am văzut că se vorbește de majorarea pensiilor fără să se vorbească despre elementele legate de sursa de finanțare", a scris Boloș după ședința de guvern.
"Asta înseamnă să avem înțelepciunea să ne rezolvăm singuri problemele la noi acasă, să facem reforme și să ne încadrăm în țintele privind deficitul. Vom continua să ne ținem de cuvânt, dar nu ne permitem să repetăm greșelile trecutului," a mai precizat liberalul.