"Din punctul meu de vedere, în contextul actual, după atentatele din Belgia şi din Franţa, eu personal consider că nu era momentul potrivit pentru a discuta această temă a moscheei la Bucureşti, care riscă să creeze reacţii negative", a afirmat, vineri, la Arad, Meleşcanu.
În opinia acestuia, discuţiile legate de construirea lăcaşului de cult musulman în Capitală reprezintă "unul dintre marile neajunsuri ale pregătirii vizitei preşedintelui României" în Turcia.
"Avem probleme mult mai importante în relaţia cu Turcia decât acest subiect, care riscă să creeze reacţii", a spus fostul ministru.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte construirea moscheei, Meleşcanu este de părere că ideea este bună, în contextul în care "toate marile religii monoteiste îndeamnă la iubire, la toleranţă".
"Din punctul meu de vedere nu e un lucru rău şi, dacă nu facem acest proiect, riscăm să prolifereze aşa-zisele moschei private, prin apartamente, numai în Bucureşti sunt vreo 35, ceea ce e un lucru mult mai rău decât de a avea undeva un centru care este bine stabilit, cunoscut de toată lumea, inclusiv de organele de specialitate şi poate fi avut sub monitorizare", a adăugat Meleşcanu.
Proiectul moscheii, în grafic. Erdogan: Ne ocupăm de obținerea autorizațiilor necesare
Reamintim că președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, declara, miercuri, într-o conferință de presă comună cu președintele Klaus Iohannis, la Ankara, că Muftiatul Cultului Musulman se ocupă de obținerea autorizațiilor necesare pentru ridicarea unei moschei pe terenul oferit la București de către autoritățile române. Ulterior, președintele Klaus Iohannis a confirmat că, în prezent, se lucrează la documentația pentru obținerea autorizațiilor necesare, potrivit HotNews.ro.
"A fost oferit un teren în București Muftiatului Cultului Musulman din România pentru construirea unei moschei. Muftiatul se ocupă de obținerea autorizațiilor necesare. Turcia este gata să acorde tot sprijinul pe care îl poate acorda acestui proiect. Am stabilit și noi câteva terenuri în Istanbul, unde vor putea fi construite o capelă și un loc de cazare pentru pelerini", declara Erdogan.
Potrivit președintelui Klaus Iohannis, "s-a ajuns în faza solicitării autorizațiilor de construcție".
"Chestiunea e de competența primăriei și se lucrează la aceste documentații", arăta Iohannis.
Pe de altă parte, Erdogan mai preciza că Turcia este decisă să consolideze relațiile bilaterale cu România în toate domeniile, în baza acordului semnat în 2011.
"Turcia și România sunt două țări între care relațiile de schimburi comerciale sunt la un nivel deosebit de important. După UE, Turcia este cel mai important partener economic al României. În 2015, volumul schimburilor comerciale între țările noastre a fost de 5,4 mld dolari. Obiectivul nostru este să încurajăm schimburile comerciale astfel încât să ajungă, anul acesta, până la 10 mld. de dolari", mai spunea Erdogan.