"Îl voi da în judecată pe Teodor Meleșcanu pentru hoție. Dacă Curtea Constituțională nu-mi dă niciun răspuns sau îmi dă un răspuns nefavorabil, săptămâna următoare, cu avocații, îl voi acționa în judecată pentru hoție, pentru însușirea unor bunuri și pentru jignirea adusă mie și partidului", a afirmat președintele PDS la o conferință de presă.
Rece afirmă că Meleșcanu ar trebui să-i înapoieze "aproximativ 180.000 de euro", bani reprezentând efortul financiar propriu în logistica și resursa umană a partidului, care au fost folosiți în vederea strângerii semnăturilor pentru Teodor Meleșcanu.
El a spus că va depune la Curtea Constituțională o adresă prin care informează că Teodor Meleșcanu nu poate să beneficieze de acele semnături, pentru că sunt obținute de PDS, existând acte care dovedesc acest lucru.
Liderul PDS a precizat că face acest demers după ce BEC i-a dat un răspuns negativ cu privire la cererea pe care i-a adresat-o de retragere a semnăturilor în baza cărora a fost admisă candidatura lui Teodor Meleșcanu la prezidențiale.
Mai mult pe Agerpres