Conform surselor citate, premierul a fost evaluat de medicii turci vineri dimineaţă, iar aceştia au decis că nu este oportună externarea sa în cursul acestei zile şi i-au recomandat să rămână spitalizat până duminică.
Anterior operaţiei, Ponta estima că va reveni în ţară cel târziu vineri, el mandatându-l pe vicepremierul Gabriel Oprea să asigure conducerea Guvernului doar până în 19 iunie inclusiv.
Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, care l-a vizitat recent pe premierul Victor Ponta la spital şi păstrează legătura cu acesta, declara, joi, agenţiei MEDIAFAX că şeful Guvernului va fi consultat vineri de o echipă medicală care va decide dacă poate părăsi spitalul sau trebuie să mai rămână sub observaţie, în funcţie de aceasta mandatul lui Gabriel Oprea la conducerea Guvernului urmând să fie sau nu prelungit.