„Astăzi, în şedinţa de Guvern, au fost din nou discutate măsurile pe care membrii Cabinetului trebuie să le ia pentru ca în timp util, până la finalul acestei luni, toate ţintele, toate jaloanele asumate de România, pentru primul trimestru al acestui an să fi fost îndeplinite”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
„Sunt 24 în prima parte a anului, în primul trimestru, iar mesajul premierului a fost extrem de clar, toate aceste ţinte şi jaloane trebuiesc îndeplinite pentru ca România să îşi respecte angajamentele”, a mai declarat el.